Ingerul alb

Detectivi, cazuri irezolvabile, rivalizand cu naratiunile marii literaturi politiste occidentale.

Atunci cand aparentele sunt greu vizibile!

Un caz interesant este volumul “Ingerul alb”, parte a “Trilogiei în alb”. Aici, doctorul Alexandru Tudor vine din celelalte doua carti ale seriei (“Trandafirul alb” si “Pescarusul alb”). ?i vine cu tot cu aparatul de detectare a crimei, doar ca poposeste în complet alt cadru decat în romanele anterioare. ?i nu doar atat: detectivul roman este însotit de alti specialisti de “faima mondiala”: Achile Pommot, Larry L. King, Georges Graisset. Achile Pommot este evident o replica a personajului celebru de policier, Hercule Poirot, personajul care circula în multe dintre romanele semnate de Agatha Christie, dar si Poirot este rezultatul a doi predecesori, doi detectivi: Hercule Popeau (al scriitoarei Marie Belloc Lowndes) si Monsieur Poiret (al lui Frank Howel Evans), dar si cu ceva influente din Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle). Asadar, identitatea detectivului creat de Chirita este o identitate literara multipla.

Daca opera lui Constantin Chirita ar fi fost doar “Trilogia în alb”, posteritatea literaturii sale ar fi meritat un statut privilegiat în istoria culturii noastre scrise; a fost un creator de atmosfera si caractere, un bibliofil, un intelectual etic, care declara într-un interviu acordat lui Florin Mugur: “Ne-am crescut copiii lasandu-i sa-si traiasca firesc atat copilaria, cat si adolescenta. Nu au învatat sa citeasca de timpuriu. Calitatile lor, cu care ma mandresc, sunt calitati morale. Nu mint, nu însala, nu sunt niciodata falsi”. Istoria noastra ar arata altfel daca valorile pe care le invoca parintele “Ciresarilor” ar fi si ale noastre, ale cititorilor lui, pentru ca si alte romane ale sale precum “Pasiuni” (1962), “Livada” (1979) sau “Romantica, prima carte: Cea mai frumoasa poveste de dragoste” (1986) ar trece pe primul raft, acolo unde le plaseaza chiar literaturitatea lor.