Intre doua miercuri

de Maria Popescu

Prefata

Faptele diverse au pasionat dintotdeauna

publicul. Cel despre care este vorba in

aceasta carte a fost unul dintre cele mai

cunoscute in Elvetia postbelica. Avea toate ingredientele.

Un mediu al strainilor bogati, o Elvetie care iesea din

epoca restrictiilor si a cartelelor alimentare, frustrata in

anii de razboi, care se confrunta cu un grup de oameni

bogati, pentru care totul sau aproape totul era permis.

Poate si o modalitate de a profita de statutul privilegiat

in sanul unei Europe distruse.

In distributia acestei piese intr-un act se regaseau Ste-

lian, ,,batranul onorabil", fost ministru al justitiei; Maria,

nora, frumoasa si cheltuitoare; Victor, sotul pirpiriu si in-

selat; Francois, amantul, fiul uneia dintre cele mai vechi

familii din Geneva; Dinu, varul, mijlocitor si hartuit;

Lina, servitoarea elvetiana, gasita moarta, inainte de a

aparea alte presupuse omoruri sau tentative. Totul intr-o

ambianta de suspiciune si care presupune turpitudine.

Ce revansa pentru Geneva calvinista, care iesea din

anii de abstinenta, sa analizeze aceasta lume aurita!

Afacerea Popesco se nascuse.

Pentru unii, Maria Popescu reprezenta imaginea fe-

meii fatale, deosebit de perversa si periculoasa, in timp ce 

6 Prefata

pentru altii, reprezenta imaginea unei tinere femei stri-

vite de un aparat judiciar fara mila, victima a unei erori

judiciare monstruoase.

Dar pentru mine a fost si ramane Mama.

Anii copilariei sale, asa cum ii facea placere sa-mi

spuna, au fost fermentul care i-a permis sa ramana

dreapta si demna. Imi amintea adesea asta. Am cunos-

cut, am visat, cu ajutorul acestor povesti tesute in jurul

albumului de familie, o lume a bucuriei, a hohotelor de

ras, a prostiilor copilaresti, o Romanie din alte vremuri,

trecute, acea Romanie Mare dintre cele doua razboaie;

mama pastrase, in privire, in amintirile sale din copilarie,

numai lucrurile bune, ignorandu-le pe cele rele.

Toma Campeanu, tatal sau, poreclit Tomita, era cel

mai mare din cei patru frati care erau pe atunci renu-

miti in Bucuresti pentru excentricitatea lor. Oare nu

isi oferisera un turneu al lui Josephine Baker in Roma-

nia? Tomita nu isi cumparase o Isotta Fraschini, masina

unica, facuta la comanda in Italia? Bogatia lor provenea

din redeventele din petrol. Cu o productie, in epoca, de

aproape 100 de vagoane pe zi, din proprietatile lor de la

Ochiuri, in Dambovita, atribuite firmei Astra Romana,

aveai intr-adevar cu ce sa arzi - banii, spiritul. Mama lor,

Sofia, murise la nasterea unui al cincilea baiat, iar bunica,

Anghelichia, supraveghease de educatia lor cu o viziune

asupra lumii mai degraba empirica si foarte personala.

,,Sunteti frumosi, sunteti tineri, sunteti bogati, faceti ce

va place." Mosia Razvad, cumparata de la familia Pen-

covici, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ingloba o cladire

principala, cu doua pavilioane in fata, mai jos pe drum se

situau grajdurile, inclusiv grajdurile de curse, iar in spa-

tele casei, terenurile de tenis. Era locul vacantelor esti-

vale, intre verisori, al unei copilarii de vis, m

Prefata 7

ei Nicolae; verii Toma, Dudu (Alexandra) si Radu Cam-

peanu (viitorul politician bine cunoscut, fost presedinte

al tineretului liberal, refondator al PNL la caderea regi-

mului comunist), toti trei copiii lui Mitica (Dumitru);

Anca si Dinu, copiii lui Constantin Campeanu, si Dinu

Ranetti, fiul lui Zoe, fiul vitreg al lui Nae.

Mama Mariei Popescu, Elena, nascuta Cernescu, des-

cindea in linie directa, prin mama ei, Elena, pe care apro-

piatii o numeau Lina, dintr-o familie de boieri, familia

Ratescu. Aceasta din urma, originara din Ratesti, avusese

ramuri care se instalasera in amonte pe malurile Argesu-

lui, la Borlesti, la Merisani. Printre stramosi se numarau

un paharnic si un postelnic. Conacul de la Merisani ar-

sese si familia se mutase in graba intr-un vechi han aflat

pe drumul catre Curtea de Arges. Mai tarziu, Tomita

Campeanu poruncise sa se construiasca o cladire mai

retrasa, mai confortabila, unde locuia frecvent Lina, bu-

nica adorata a mamei. O alta cladire, aflata in apropiere,

fusese construita pentru sora Linei, Constanta. Aceasta

regiune respira campia iubita a unei Romanii profunde

si rurale de pe malurile Argesului. Biserica ridicata de

stramosii ei, ale caror morminte se aflau langa zidurile

acesteia, ca si dispensarul mentineau o relatie stransa

intre familie si taranii din sat. Aici mama se simtea cu

adevarat libera, iar aceste valori pamantene au ramas

intotdeauna profund ancorate in ea. Despre bunica ei

pastra amintirea unei mari doamne, foarte hotarate. Ea

si sora ei Constanta au mers la universitate, lucru rar in

epoca, insotite desigur de mama lor, si acolo i-au intalnit

pe fratii Constantin si Grigore Cernescu. Constanta s-a

indragostit de Constantin, Lina de Grigore si fiecare s-a

casatorit cu unul dintre acesti cavaleri. Tanti Constanta

nu a avut copii, Elena, feminista avant l'heure, care avea 

8

o relatie privilegiata cu regina Maria a Romaniei, a avut

doua fete si un baiat: Elena, mama mamei, Zoe, care s-a

casatorit a doua oara cu Nae Campeanu, si Constantin.

In legatura cu caracterul mamei mele, retin integri-

tatea; era un om dintr-o bucata. Integra, cu riscul de a fi

uneori prea directa, dar uneori atat de ingenua, mai de-

graba instinctiva decat chibzuita in alegerile facute, bune

sau rele.

Cu siguranta pentru a se opune tatalui sau, pentru a

avea ultimul cuvant, a dorit sa se marite cu Victor Po-

pescu, fiul lui Stelian Popescu, omul politic, patronul de

presa, a carui reputatie era mai mult decat sulfuroasa. Era

de asemenea singurul barbat despre care avea siguranta

ca nu vrea sa o ia in casatorie pentru banii ei, averea lui

Stelian fiind deja considerabila. Fiul unui preot din Bal-

ta-Doamnei (Prahova), Stelian, dupa ce incercase mai

multe profesii, jurist, fost dezertor, fost judecator de in-

structie, consilier juridic, patron de ziar, detinea o avere

de proportii necunoscute chiar si lui si a carei origine ra-

manea foarte controversata. Poseda unul dintre cele mai

importante si mai influente ziare din Romania, Univer-

sul. Era reputat pentru faptul ca nu scrisese niciodata nici

macar un singur rand semnat de el si cunoscut ca perso-

naj veros, a carui porecla, ,,Popeste", era un adevarat pro-

gram. Intim si ,,consilier juridic" al doamnei Theodora

Cazzavillan, vaduva lui Luigi Cazzavillan, fondatorul zi-

arului Universul, oare nu ,,dobandise" jurnalul pentru ,,ca-

litatea" persoanei sale, desi existau zvonuri in legatura cu

existenta unui testament fals? Nu ,,beneficiase" oare din

partea doamnei Elena Kretzulescu, al carei intim si ,,con-

silier juridic" era de asemenea, de un munte la Drajna, cu

paduri intens exploatate, si de alte fleacuri? Nu se spunea

oare despre ,,Palatul Universul": ,,Un etaj, un santaj"? A

Prefata

9

vrut sa fie ministru al justitiei si a fost in trei randuri.

Vocea sa, ,,primele pagini" ale ziarului se adaptau dupa

cum batea vantul. Cine ar fi indraznit sa-l atinga? Mama

mea a trait aceasta experienta amara.

La varsta potrivita, am incercat sa o apar, sa o protejez

de anumite rele intentii. Caci dintr-o experienta de viata

nu iesi neatins. Chiar cunoscuta, reconstructia ramane

dificila in fata prejudecatilor, uneori ipocrite, in fata ,,pri-

etenilor", nu intotdeauna sinceri, in fata unei reinsertii

sociale care necesita multa umilinta si perseverenta.

De cate ori nu mi-a repetat ea ca regreta ca nu si-a

ascultat mama. Aceasta ii amintea ca nimeni nu iti poate

fura ceea ce ai in minte. Capcana reprezentata de bani

intr-o lume facila ii ascunsese imaginea realitatii, necesi-

tatea unei pregatiri.

Isi refacuse viata la aproape 40 de ani, intr-o tara stra-

ina, cu statutul de apatrid, fara pregatire, cu 50 de franci

in buzunar si cu o ,,ghiulea la picior".

A salvat-o faptul ca stia limbi straine. In acest fel, a

reusit sa lucreze ca receptionera in diferite hoteluri, apoi

ca secretara, mai tarziu in informatica. Primul ei scop

era, pe atunci, sa il aduca pe tatal ei. Cu toate acestea, se

temea putin de aceasta intalnire. Daca mama ei ramanea

imaginea unei fete blande, iubitoare, tatal ei incarna ima-

ginea unui om egoist si dur uneori. Nu ii scrisese oare in

timpul procesului: ,,Te-ai bagat in troaca si te-au mancat

porcii"?

L-a cumparat de la guvernul roman cu 15 000 de do-

lari, intr-o vreme in care un dolar valora 10 franci elveti-

eni, si s-a indatorat timp de mai multi ani pentru aceasta

incertitudine. Pana la urma, a intalnit un alt om. Incer-

carile vietii, privatiunile regimului comunist il transfor-

masera pe tatal ei intr-un barbat amabil, fericit de viata

Prefata

10

simpla pe care ea putea sa i-o ofere. Doua luni mai tarziu,

intr-o noapte de vara, in timp ce mergeau la cinema, a

decedat pe un trotuar, in bratele ei, acest tata a carui ultima

dorinta pe cand se afla in Romania era sa-si revada

fiica si sa moara in bratele ei.

Apoi a trebuit sa-si reia cursul vietii.

Dorinta ei absoluta fusese sa devina mama. Iar eu am

ajuns in viata ei.

O epoca de viata exclusiva, de fuziune intre mama si

fiu, care mi-a leganat copilaria. O viata simpla, cu siguranta,

banii erau numarati, dar dragostea nu.

Ii datorez faptul ca am crescut mult mai repede, ca am

invatat sa-mi asum unele lucruri mai repede. A fost rau?

Scoala era ,,sarcina mea", a ei era sa ,,aduca banii necesari

pentru traiul de zi cu zi". ,,Pana la urma nu putea sa ma

faca sa imi placa studiul, ea care detestase scoala!"

Pastrez amintirea unei copilarii fericite, mai putin aurite,

dar mai rasfatate, mai realiste in fata vietii. Asta m-a

facut cu siguranta mai intelept, mai prudent in alegerea

prietenilor, a orientarilor in viata. Nu o regret.

Odata cu trecerea anilor, a reusit sa-si cumpere un

apartament, facand un imprumut la banca, sa aiba o masina,

in leasing, sa-si asigure o viata comoda, care ne permitea

sa calatorim din cand in cand.

Am ajuns la varsta la care am preluat eu stafeta, pentru

a-i asigura o batranete linistita. Mama mea nu a fost

niciodata foarte departe de mine.

Am venit in Romania pentru prima data in iunie

1990, impreuna cu mama. Pasea pe pamantul patriei

dupa 47 de ani. Jos, langa avion, ne astepta un soldat care

ne-a cerut un pachet de Kent, moneda de schimb inca in

uz in primii ani de dupa schimbarea regimului. In timpul

acestei calatorii si al celor ce vor urma am descoperit,

Prefata

11

iar mama a redescoperit aceasta tara, aflata si ea in plina

renastere, plina de speranta in ziua de maine. Am avut

ocazia, alaturi de mama, sa fac vizite, uneori dureroase, sa

traiesc amintiri disipate, pe ruinele pamanturilor, ale ca-

selor iubite. Ii facea placere, cu toate acestea, sa revina in

Romania, la Bucuresti, unde am achizitionat o locuinta,

pentru a-si regasi prietenele. Acele momente impartasite

intr-o atmosfera atat de apropiata de radacinile ei.

Miercuri, 3 noiembrie 2004, inca o zi de miercuri...

Desi slabita din pricina problemelor cardiace, dorise

sa mai vada o data, in gradina, pasarile ciugulind. Du-

pa-amiaza se odihnea in pat. Eu ma jucam cu copiii mei,

nepotii ei, langa pat, ii tineam mana in mana mea. Era

ora 16 si 13 minute. Ca si cum ai sufla intr-o lumanare,

respiratia ei s-a oprit, flacara s-a stins.

Cred ca ar fi fost fericita sa stie ca aceasta carte a ei,

care a cunoscut un mare succes in Elvetia, in limbile fran-

ceza si germana, ar putea sa fie citita si in limba romana,

in tara ei de bastina. Povestea unei vieti bogate, pline,

abrupte uneori, dar in acelasi timp un exemplu pentru

multi dintre voi, dragi cititori, sunt convins.

Gilbert Monney-Campeanu