Livrare

Bucuresti - 7 Lei (24-48 ore)
GRATUIT de la 200 Lei

Unele loc. din jud. Ilfov - 7 Lei (24-48 ore)
Lista localitatilor aici...
GRATUIT de la 200 Lei

Provincie - 12 Lei (24-48 ore)
GRATUIT de la 250 Lei

SAU

Ridicare din depozitul nostru (Bucuresti)
Harta catre locatie aici

*La depozit veti beneficia de REDUCERE 20% pentru toate produsele care au reducere mai mica de 20% pe site, cu exceptia editurii C.H. Beck (10%) si Express Publishing (7%).
**Stocul depozitului nu este legat de site si in cazul in care nu avem cantitatea comandata in stoc vom contacta furnizorii pentru a putea onora comanda.
*** Atentie! La depozit se ofera reducere generala de 20% (cu exceptia editurilor la care nu se permite prin contract sa oferim anumite discount-uri) daca nu faceti rezervare.

Detalii complete aici...

27,65 Lei 35,00 Lei
Discount 21%
 Disponibila in limita stocului
(depozitului nostru sau al furnizorului)
HOTUL DE ARTA AL LUI HITLER
Autor(i): Susan Ronald
Editura: Meteor Publishing
Aparitie: Mai 2018
Coperta: normala
Nr. pagini: 448
Dimensiuni: 13 x 20 centimetri
Cod: 978-606-910-079-0 METEOR
Vezi mai multe detalii...

HOTUL DE ARTA AL LUI HITLER

de Susan Ronald

Descrierea editurii:

Saga familiei Gurlitt a inceput pentru mine in 1998, intr-una

dintre zilele acelei ierni geroase care se abatuse ca un blestem asupra

Europei de la sfarsitul lui octombrie pana in aprilie. Ninsese abundent

si era un frig de crapau pietrele. La acea vreme eram bancher de

investitii, specializata aproape exclusiv in restaurarea cladirilor

istorice si arhitecturii peisagistice si introducerea lor intr-un circuit

de utilizare alternativa. Dupa cate stiam, eram singurul exemplar

independent din ,,comunitatea bancara" autorizata, de aceea pentru

unii eram la fel de rara ca un inorog de aur (sau un balaur proverbial

pentru altii) si ma bucuram de statutul, minor, este adevarat, al unui

star rock. Recunosteam ca eram capabila sa vad si sa cunosc lucruri

si locuri pe care majoritatea nici macar nu le puteau intrezari.

Acestea fiind zise, devenisem hapsana si simteam o nevoie urgenta de

schimbare. Nu am avut nici cea mai mica banuiala ca ziua aceea urma

sa devina una dintre cele mai importante din cariera mea.

Era pur si simplu o alta calatorie de o zi la Zurich, ca multe

alte zeci de calatorii de o zi pe care le facusem in anii precedenti.

Deoarece in compania mea exista un actionar elvetian institutional,

Zurich, Geneva si Lausanne devenisera destinatii obisnuite in cautarea

de investitori de buna-credinta. Sub amenintarea zapezii si a

furtunii, eram nerabdatoare sa ma intalnesc cu potentialul investitor

impreuna cu directorul lui de banca si sa ma intorc rapid cu dovada

capacitatii sale de a investi milioane in proiectul la care lucram.

Destinatia mea era una dintre cele mai scumpe si exclusiviste

artere din lume - Bahnhofstrasse, sediul principalelor banci de pe

glob si, cel mai important, al clientilor lor bogati veniti din toate

colturile lumii. Legile elvetiene privind secretul bancar ii atrageau

deopotriva si pe cei cu bani, si pe cei cu faima - in special pe atunci

1

.

Astazi, lucrurile sunt usor diferite.

* * *

Intalnirea cu potentialul investitor si directorul bancii lui

a decurs bine, iar ultimul punct de pe agenda zilei urma sa fie

verificarea certificatelor de actiuni, a certificatelor de depozit,

a bijuteriilor si obiectelor de arta din seiful bancii. Ma pricepeam

foarte bine sa par interesata si sa pun o multime de intrebari.

Cititorii care n-au vazut niciodata un seif dintr-o banca elvetiana

trebuie sa stie ca este ceva incredibil. Incaperea enorma continea o

multime de rafturi de depozitare glisante, numerotate si foarte

apropiate intre ele. Fiecare raft ascundea de privirile iscoditoare zeci

de opere de arta fabuloase. In timp ce mergeam pe culoarul larg din

mijlocul incaperii, cu rafturi inchise si de-o parte, si de alta, ma

gandeam ca fiecare dintre ele era in felul sau o cutie a Pandorei.

In unele cazuri, seiful seamana cu un orasel linistit si tacut. In altele,

cu o vistierie de altadata, prin care te strecori cu greu. Cele mai mari

nu seamana cu ceea ce vedem in filme sau la televizor. Si nici cu

pestera lui Aladin, chiar daca sunt tot atat de incarcate de comori si

de firele aurii ale unor povesti nespuse care rivalizeaza cu cele tesute

de Seherezada.

Seiful despre care va vorbesc apartinea tipului oraselului linistit

si tacut. Singurele zgomote erau pasii directorului, ai carui pantofi

rasunau pe dalele din piatra ale podelei, dar chiar si acestea se auzeau

in surdina, gratie izolarii fonice. Nu ma puteam abtine sa nu ma

gandesc ca era locul ideal pentru o crima la ora inchiderii - ascunzi

cadavrul intre doua rafturi glisante si nu va fi depistat decat zile sau

saptamani mai tarziu din cauza mirosului fetid de descompunere...

asta daca nu cumva vreun ghinionist proprietar de opere de arta nu

ar dori sa-si viziteze comoara aflata chiar in locul unde a fost pitit

cadavrul.

In timp ce inaintam, am observat ca un raft glisant era usor

intredeschis. Am zarit marginile a ceea ce mi s-a parut a fi un tablou

peisagist din secolul al XIX-lea si o eticheta cu literele ,,RLITT"

inscriptionate sub rama. Rlitt? Gurlitt? Sa fi fost un tablou de Louis

Gurlitt, pictorul peisagist din secolul al XIX-lea? Fara sa-mi dau

seama, am pus intrebarea aceea cu voce tare. Directorul bancii s-a

intors brusc spre mine si, incruntandu-se, a inchis raftul.

-- Nu, a pufnit el. Este negustorul de arta nazist din secolul XX.

Nu am fost niciodata o buna jucatoare de pocher. Vorbele lui

m-au socat si asta s-a vazut pe chipul meu. Directorul a inteles

imediat ca a facut o gafa si a incercat s-o dreaga, mustrandu-ma.

N-ar fi trebuit sa trag cu ochiul la o proprietate privata. Incalcasem

12 HOTUL DE ARTA AL LUI HITLER

Prolog 13

legile elvetiene. Fusesem adusa in seif la cererea unui client important

(adica investitorul) si reprezentam o institutie de prestigiu.

Mi-am cerut scuze, dar amandoi stiam ca era prea tarziu sa mai

schimbam ceva. Am continuat sa examinam bunurile potentialului

investitor, insa atmosfera devenise tensionata.

Desi mi-am reluat demnitatea profesionala, am stiut instinctiv ca

povestea era mai complicata decat parea la prima vedere. Nu auzisem

niciodata de un negustor de arta nazist din secolul al XX-lea al carui

nume sa se termine in ,,RLITT". Cu siguranta, nu putea fi vorba

despre pictorul peisagist Louis Gurlitt. Daca nu ma insela memoria,

el murise tot in secolul al XIX-lea, dar nu eram sigura. Studiile mele

de istorie a artei faceau parte dintr-o viata la care fusesem fortata sa

renunt din cauza unui tata* demonic, care credea ca toti artistii sunt

niste ,,ciudati" - sau cel putin asa mi-a spus cand mi-a ars portofoliul

cu lucrari de arta, cu conditia acceptarii unui program de cursuri

pentru diploma de licenta in arte frumoase. Dar acesta era trecutul -

o alta tara.

Pe cand ieseam din seiful bancii, mi-au revenit in minte alte

vizite similare. O zi petrecuta in seiful din Geneva ma daduse practic

peste cap - ca si felul in care potentialul investitor se lauda ca salvase

toate operele de arta ale evreilor egipteni care se temusera ca vor fi

ucisi daca Afrika Korps al lui Rommel ar fi cucerit Egiptul. In mod

stupid, il intrebasem de ce operele de arta se mai gaseau acolo, avand

in vedere ca Rommel fusese invins. S-a multumit sa-mi zambeasca

enigmatic si abia perceptibil, ca un sfinx. Prin urmare, asa arata un

hot de opere de arta...

* * *

In timpul pranzului, directorul bancii si-a supraestimat din nou

pozitia, incercand sa ma imbuneze cu vin. Am refuzat. Mi-am dat

seama dupa expresia de pe chipul lui ca ma credea o ,,alcoolica in faza

de recuperare", asa ca, de ce i-as fi schimbat parerea? Eram obisnuita

ca bancherii sa ma subestimeze. El si-a cerut scuze pentru izbucnirea

___________

* A nu se confunda cu tatal meu vitreg, pe care-l iubesc foarte mult

(n. aut.).

pe care o avusese in seif, dupa care si-a turnat pahar dupa pahar.

A recunoscut ca n-ar fi trebuit sa se rasteasca la mine. In fond, nu

era vina mea ca raftul nu fusese inchis asa cum trebuia. Evident,

investitorul potential l-a dojenit aspru. Umilinta directorului de

banca a devenit atat de coplesitoare, incat mi s-a facut mila de el.

Rareori directorii bancilor elvetiene fac asemenea gafe.

Asa ca am fost rautacioasa si am profitat de brusca lui schimbare

de atitudine, ajutata de nervozitatea cu care deserta pahar dupa

pahar. Pe neasteptate, l-am intrebat cu glas perfect inocent daca

exista vreun negustor de arta din secolul al XX-lea pe nume Gurlitt.

Ba bine ca nu! a exclamat directorul. Nu fusese un simplu negustor

de arta, ci chiar negustorul lui Hitler. Numele sau era Hildebrand

Gurlitt.

* * *

In anul acela, parca pentru a ma lega definitiv de cazul Gurlitt,

am mostenit, in mod surprinzator, doua opere de arta furate in epoca

nazista pe care le-am predat imediat ,,Registrului operelor de arta

disparute" din Londra, pentru a-i localiza pe proprietarii lor de drept

si a le returna. Deoarece tablourile proveneau din Ungaria, m-am

oferit de doua ori sa merg acolo, trimisa de Consiliul Britanic, si

m-am intalnit cu ministrul ungar al culturii, care m-a informat ca in

Ungaria nu existau lucrari de arta furate. I-am dat dreptate. Toate

operele de arta furate din Ungaria fusesera transportate in alta parte.

Nu a fost amuzat.

In ultimii 14 ani, am cercetat pe cont propriu ,,Registrul operelor

de arta disparute" pentru a-i gasi pe urmasii proprietarilor tablourilor

pe care le mostenisem - fara niciun rezultat pana acum. Am cerut

ajutor si Muzeului Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem. Intre

timp, am mostenit o a treia pictura furata din Ungaria. Eram mandra

de abilitatile mele de investigator, dar nu stiam cum sa descopar

urmasii proprietarilor cand si cei mai buni experti esuasera.

Aceasta este legatura mea cu incredibila si - in ciuda mediatizarii

intense - tainica poveste a unei familii ilustre, a perioadei in care a

trait si pierderii de catre multi a busolei morale. Cornelius Gurlitt a

aflat de aceasta carte inainte de a muri si a fost incantat ca cineva a

gasit ragazul si resursele necesare pentru a relata cele intamplate - si

14 HOTUL DE ARTA AL LUI HITLER

mai ales a motivelor pentru care s-a intamplat asa. Contextul este

crucial in istorie, iar Hildebrand Gurlitt s-a nascut in momentul cel

mai critic din dezvoltarea nationala a Germaniei.

Pentru a intelege mai bine ascensiunea nazismului in acest leagan

al culturii europene si evolutia rolului lui Gurlitt ca ,,negustorul de

arta al lui Hitler", am extins cercetarile pana la originile celor doi.

Cartea aceasta examineaza viata a trei generatii din familia Gurlitt,

axandu-se pe Hildebrand - un baiat educat, dintr-o familie ilustra,

care facea parte din patura superioara a clasei de mijloc. Expresionismul

german si avangardismul, pe care Gurlitt le indragea, reprezentau

mai mult decat o simpla arta. Colectionarea operelorrespective

insemna imbratisarea unui nou ideal cultural care a devenit frecvent

,,un narcotic spiritual", un angajament fata de Neue Sachlichkeit -

,,Noua Obiectivitate" - purtand deseori cu el un ,,expresionism

politic", pentru a o cita pe Hannah Arendt. S-a nascut astfel o noua

Weltanschauung, ,,viziune despre lume", care a permis familiei

Gurlitt si altora sa faca fata statutului international al Germaniei,

supus unei continue schimbari. Este firul rosu care strabate intreaga

carte si care se afla in spatele intrebarii: Cum a putut un asemenea om

sa devina un hot de arta nemilos care a furat vieti?

* * *

Cititorii trebuie sa inteleaga ca ar fi o grava eroare sa credem ca

furtul de arta este cumva un delict minor al epocii naziste. De fiecare

opera de arta este atasata cel putin o tragedie umana si o moarte.

Menirea artei este de a uni oameni proveniti din medii sociale si

culturale diferite, intr-o mostenire culturala comuna care transcende

granitele nationale. Arta imbraca multe forme, de la literatura, la

muzica, pictura, sculptura, film si altele. Ea ne conecteaza sufletele.

Jefuirea pe picior mare a operelor de arta din muzee, de la persoane

particulare, din biblioteci si arhive a fost bine calculata si organizata

de regimul criminal al celui de-al Treilea Reich.

Multi evrei, crestini, atei si disidenti politici si-au pierdut viata

din cauza colectiilor lor de arta. Cei care au supravietuit intr-un fel

sau altul nu si-au recuperat niciodata grosul bunurilor - fie ca erau

opere de arta, imobile, actiuni, bijuterii, bani lichizi sau aur -,

determinand aparitia de noi legi, departamente de restituiri in cadrul

Prolog 15

caselor de licitatii si o intreaga industrie de asigurari. Unele lucrari

de arta si-au gasit locul azi ca ,,foloase necuvenite" in diverse muzee

ale lumii - poate chiar intr-un muzeu din orasul dumneavoastra natal

sau din orasul in care locuiti in prezent. Multe stau ascunse sub

Bahnhofstrasse in Zurich sau in alt loc din Elvetia. Cei care au reusit

sa-si salveze o parte din amintirile sau lucrurile de pret ale familiei

au ramas profund marcati, speriati si apasati de sentimentul de

vinovatie al supravietuirii lor. Putini s-au reintors in Germania, iar

unii au revenit in Franta, transmitandu-le adesea si copiilor sentimentele

lor de vinovatie si rusine. Furtul obiectelor de arta a privat

familiile acelea de o legatura esentiala cu istoria lor personala: amintiri

care sunt mai pretioase decat valoarea tablourilor - de multe ori,

ultimele clipe in care cei jefuiti i-au mai vazut in viata pe cei dragi.

Hildebrand Gurlitt a fost o rotita importanta din masinaria aceea

criminala a statului. El coboara scara criminalitatii la un nivel pe care

cei mai multi dintre noi il putem intelege. Ca hot de arta pentru

Hitler, Gurlitt a furat nu numai vietile victimelor sale, ci si pe cele ale

sotiei si copiilor sai. Delictele lui, precum delictele altor mii de

indivizi, au ramas nepedepsite, deoarece s-a decis ca numai aceia care

au dat ordine sa fie judecati pentru crime impotriva umanitatii. In

Germania nimeni nu a fost judecat pentru furt de obiecte de arta.

Majoritatea directorilor de muzee aprobati de nazisti si-au continuat

activitatea. Zelul nemarginit al lui Gurlitt si comoara secreta cu opere

de arta obtinute ilegal - care au fost pastrate fara remuscari - sunt

adevaratele lui crime.

Una dintre cele mai infioratoare - si adevarate - remarci facute

de Adolf Eichmann a fost: ,,O suta de morti inseamna o catastrofa. Un

milion de morti inseamna o statistica." Sper ca am reusit sa va fac sa

intelegeti catastrofa care a lovit generatia lui Hildebrand Gurlitt, ca

si pretul uman al miilor de opere de arta ce au trecut prin mainile

lui. Daca Germania ar fi fost tratata altfel dupa Primul Razboi

Mondial, poate ca nu am trai si acum repercusiunile celui de-al doilea

conflict.


\r\n
Categorii in care se regaseste acest produs:
- Istorie


N-ati gasit ce cautati?
Contactati-ne deoarece este posibil sa avem produsul in depozit (fara a fi prezent pe site)!


  Comanda rapid!  

Luni - Vineri: 08:30 - 17:00

  0773.817.087 

  contact@librarie.co