Livrare

Bucuresti - 7 Lei (24-48 ore)
GRATUIT de la 200 Lei

Unele loc. din jud. Ilfov - 7 Lei (24-48 ore)
Lista localitatilor aici...
GRATUIT de la 200 Lei

Provincie - 16 Lei (24-48 ore)
GRATUIT de la 250 Lei

Termenele de livrare sunt valabile doar in cazul in care avem produsul/produsele in stoc. In caz contrar vom fi nevoiti sa apelam la furnizori si timpul de livrare va fi incert, difera in functie de furnizor.

SAU

Ridicare din depozitul nostru (Bucuresti)
Harta catre locatie aici

*La depozit veti beneficia de REDUCERE 20% pentru toate produsele care au reducere mai mica de 20% pe site, cu exceptia editurii C.H. Beck (10%) si Express Publishing (7%).
**Stocul depozitului nu este legat de site si in cazul in care nu avem cantitatea comandata in stoc vom contacta furnizorii pentru a putea onora comanda.
*** Atentie! La depozit se ofera reducere generala de 20% (cu exceptia editurilor la care nu se permite prin contract sa oferim anumite discount-uri) daca nu faceti rezervare.

Detalii complete aici...

18,70 Lei 22,00 Lei
Discount 15%
La cerere
Se consulta stocul depozitului nostru. In cazul in care nu avem produsele in stoc atunci vom face tot posibilul sa le aducem la comanda
Editura: Agora
Aparitie: Iulie 2018
Coperta: normala
Nr. pagini: 432
Dimensiuni: 13 x 20 centimetri
Cod: 978-606-8391-35-9 AGORA
   Distribuie pe Facebook  572 vizualizari

ENIGMA OTILIEI

de George Calinescu

Prefata

G. Calinescu isi incepe cariera de romancier cu Cartea nuntii, care vede

lumina tiparului in 1933. Aceasta prima creatie epica a autorului aparea - cum

timpul avea s-o demonstreze - in anul cel mai fast al romanului romanesc,

fiindca tot atunci ies la iveala, ilustrand o multitudine de orientari tematice si

de tehnica narativa,Adela (G. Ibraileanu), Maitreyi (Mircea Eliade), Rusoaica (Gib

Mihaescu), Drumul ascuns (Hortensia Papadat-Bengescu), Patul lui Procust

(Camil Petrescu), Creanga de aur (M. Sadoveanu), plus alte cateva titluri men-

tionabile la loc secund in istoria genului la noi (intre ele, Oras patriarhal de

Cezar Petrescu, Femei de Mihail Sebastian si Maidanul cu dragoste de G. M.

Zamfirescu). Pe fondul pledoariei lui E. Lovinescu pentru modernizarea epicii

romanesti prin obiectivare, citadinizare si intelectualizare, contributia de nou-

tate a celor mai multe dintre titlurile de prim-plan enumerate mai sus rezida

in imperativul psihologiei si analizei, la care se adauga ofensiva autenticista,

al carei protagonist se desemnase a fi, inca mai inainte de romanul ,,indian"

din 1933, Mircea Eliade.

Cum se inscrie G. Calinescu in acest context novator? Teoretic, criticul

proclamase ca pentru scriitorul roman timpul romanului de analiza, asa cum

il consfintise Marcel Proust in impunatorul In cautarea timpului pierdut (caci

acesta este marele model al epocii, urmat imediat de creatiile autenticistului

Andre Gide) nu a sosit: popor abia urcat in pat si avand mainile inca batatorite

de sapa, noi ne-am gasi inca departe de rafinatul complex de trairi presupuse

de capodopera proustiana. Asa incat, inainte de a trece la acest gen de roman,

scriitorul roman trebuie sa mai dea - opineaza Calinescu - multi Ian-i. Iata

un punct de vedere care, inainte de a fi combatut in principiu, era contrazis

flagrant de insesi o parte din romanele aparute in 1933, in frunte cu cele ale

lui G. Ibraileanu si Camil Petrescu. Avem de-a face cu opinia unui conservator,

cu pozitia unui ,,reactionar" in fata revolutiei ce se petrecea chiar sub ochii

lui? Nu. Ceea ce ar putea fi luat drept inghetare intr-o paradigma desueta,

anacronica, la G. Calinescu este de fapt semnul unei optiuni pentru modelul

clasic (o alegere ferma dintru inceput, precum si persistenta; permanenta,

am zice, daca ne gandim la extraordinarul studiu-eseu si totodata profesiune

de credinta din 1946 intitulat Sensul clasicismulur). Un model clasic ce nu se

rezuma la literatura, si nici numai la arta (intelegand prin asta toate artele), ci

este unul de civilizatie, de umanitate in ansamblul ei. Asa cum comentatorul de

literatura avea sa formuleze mai tarziu, miza romancierului este de a infatisa

esentializat ,,umanitatea canonica", tipurile eterne, dincolo de culoarea locala

si temporala pe care acestea o imbraca atunci cand coboara in istorie, adica

in carnea naratiunii particulare. Or, Cartea nuntii impresionase critica tocmai

prin ,,umanitatea [ei] canonica", reprezentata in primul rand de siragul de

matusi celibatare din ,,casa cu molii". Primul roman recomanda un observator

moral, un caracterolog cu privire acuta si sigura. Cu un ochi atent, totodata,

si la dinamica societatii si civilizatiei romanesti, care in Cartea nuntii - roman

al Bucurestilor de la inceputul anilor "30 ai secolului trecut - era una aflata

intr-un efervescent elan de modernizare. Asadar, daca din perspectiva tehni-

cii narative prima compunere epica de mari dimensiuni a lui G. Calinescu era

un roman traditional - in sensul de roman realist, in traditia celui balzacian

prin ,,lumea" reprezentata acesta se profilase cat se poate de citadin si de

modern; o modernitate ilustrata - exhibata chiar - deopotriva prin limbajul

neologistic si in genere prin stilul ,,inalt" al naratorului (care, ca in orice roman

,,traditional", obiectiv, se exprima la persoana a III-a). Un limbaj el insusi ,,cita-

din", intelectual.

Cel de-al doilea roman, Enigma Otiliei (1938) duce la implinire, ridicand la

rang de capodopera, ceea ce in primul era nu numai - cu o vorba a lui Caragiale

,,patent" (adica actualizat, facut vizibil), ci si latent, altfel zis in stare de vir-

tualitate. Avem de-a face tot cu un roman citadin si tot al Bucurestiului, insa

cu unul mai traditional, mai lent, acela de pana la Primul Razboi Mondial.

Regasim in el lumea micii burghezii, careia ii apartin toate personajele, excep-

tandu-l pe Leonida Pascalopol, mare mosier si intelectual de rasa. Asa cum a

aratat cu deosebire Nicolae Balota, intr-un erudit eseu despre ,,satiricon"-ul

lui G. Calinescu, in roman se confrunta doua lumi: cea ,,veche" cu cea ,,noua".

Lumea veche, alimentata de un tablou si o scara de valori desuete, supraor-

donate de cea materiala (nu intamplator ,,marul discordiei" din roman, altfel

zis nexul intrigii, il formeaza averea, mai precis substantiala mostenire a lui

Mos Costache Giurgiuveanu), circumscrie un teritoriu al claustrarii, inchistarii

si asfixiei morale, de care profita cu abilitate singurul ei produs dinamic si cu

adevarat vital, si anume inteligentul, versatilul, locvacele maestru al sofismelor

Stanica Ratiu, arivistul stand mereu la panda in vederea marii lovituri. Aceasta

si vine, odata cu subtilizarea banilor de sub salteaua pe care zace batranul

Giurgiuveanu, deschizand volubilului avocat fara procese o spectaculoasa

ascensiune politica. De cealalta parte, lumea noua, tinereasca, dinamica si

vie, axata pe valori superioare, ideale: studentul Felix Sima, viitoare figura

ilustra & universitatii si medicinii nationale, rafinatul intelectual si aristocrat

Pascalopol, frumoasa si sed ucatoarea adolescenta Otilia Marculescu. Despre

aceata, G. Calinescu va marturisi mai tarziu: ,,Otilia este ,,eroina mea lirica",

proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertian, as spune si

eu: ,,Otilia c'est moi", e fondul meu de ingenuitate si copilarie". Dimensiunea

ca racterologica ramane si aici suverana, si nu atat in prezentarea celortrei per-

sonaje despre care tocmai am vorbit, ci in definirea lui Costache Giurgiuveanu

(avatar stralucit realizat al tipului avarului) si a galeriei umane de peste drum

de acesta: Simion Tulea, barbatul efeminat si mai apoi cazand intr-o misticoida

psihoza senila; Aglae - ,,baba absoluta, fara cusurin rau", cum o caracterizeza

Weissmann, colegul medicinist al lui Felix; Titi, fiul ei ramas in faza copilariei

si captiv al unei totale dependente materne din cauza educatiei ,,castratoare"

a Aglaei; Aurica, sora lui Titi, fata batrana, prada si ea aceleiasi maternitati

exacerbate egoist; placida Olimpia, fiica cealalta a ,,babei absolute"; in fine,

dar nu cel din urma, Stanica Ratiu, ,,un Catavencu al ideii de paternitate", cum

inspirat l-a numit criticul Ov. S. Crohmalniceanu, si un nu mai putin stralucit

exemplar din seria de arivisti atat de bine reprezentata in literatura romana

incepand cu Dinu Paturica al lui Nicolae Filimon si continuand cu Tanase Scatiu

(Duiliu Zamfirescu), Gore Pirgu (Mateiu l. Caragiale), Lica Trubadurul (Hortensia

Papadat-Bengescu), Iancu Urmatecu (I. M. Sadoveanu) s. a. m. d.

Cum sunt puse in scena toate aceste personaje? Inceputul romanului

anunta o procedare balzaciana. Pasii si privirea naratorului care-l insotesc

si-l orienteaza din umbra pe Felix (pentru prima oara descins in Bucuresti)

avanseaza dinspre departe spre aproape, dinspre exterior spre interior. Pe

urma: ca si la Balzac, ca si la Rebreanu, caracterele (cu exceptia - studiata - a

unuia singur, Stanica Ratiu, personaj-cheie care va intra mai tarziu in scena,

ca si vecinul sau de paradigma Catavencu, in piesa lui Caragiale O scrisoare

pierduta) su nt prefigurate, intr-o reuniune familiala, prin trasatura lor ca rac-

teristica, distinctiva, prilej cu care naratorul ,,citeste" in interioare, mobile,

vestimentatie etc. felul de a fi al fiecaruia. Dar daca - asa cum a demonstrat

Nicolae Manolescu in eseul critic Arca lui Noe - scriitorul respecta metoda lui

Balzac, el nu preia si spiritul marelui romancier, criticul ajungand la concluzia

ca ,,la G. Calinescu este un balzacianism fara Balzac". In ce fel? Prozatorul

roman inlocuieste perspectiva obiectiva si neutra a naratorului din romanul

balzacian cu ,,ochiul estetului", care, fiind al unui specialist, este inevitabil

polemic. De aici, de exemplu, disertatia din primul capitol cu privire la exte-

riorul si interiorul casei lui Mos Costache. Nebalzaciana este, apoi, si turnura

comica data de autor personajelor, care lui Nicolae Balota ii par prinse intr-un

spectacol de ,,Grand Guignol papuseresc", iar mai devreme, la aparitia roma-

nului (in 1938), unui alt critic fin si erudit Stanica Ratiu i-a lasat impresia

(de data aceasta defavorabila autorului) unei plasmuiri caricaturale; a unui

,,broscoi de fabula, facut sa nu tina". Opinia, izolata, a lui Perpessicius - fiindca

despre el a fost vorba - nu s-a impus, nu a afectatjudecata de valoare asupra

romanului ca intreg, iar ulterior ea s-a intors, din negativitatea sa, intr-o rein-

tepretare cu totul favorabila: critici de prima mana, ca !. Negoitescu, N. Balota

sau N. Manolescu, au apreciat tocmai turnura comica a romanului. Studiile

izolate si sintezele referitoare la destinul in literatura noastra al acestei specii

epice situeaza Enigma Otiliei printre cele mai bune romane romanesti scrise

vreodata.


Prot univ. Nicolae Mecu


Categorii in care se regaseste acest produs:
- Literatura romana
- Clasici
- Literatura europeana